Despre carte: an / Roman distopic scris de Yu. P. Azarov, un profesor remarcabil al timpului nostru, artist, scriitor, ale cărui cărți au fost traduse și foarte apreciate în SUA, Canada, India, China, Japonia, țările europene, țările CSI. Criticii au numit acest roman distopic o lucrare la nivelul celor mai înalte capodopere ale culturii mondiale. Personajul principal al romanului este condamnat la exdermare - jupuire într-un spectacol demonstrativ. El caută dureros o cale de ieșire din situația sa tragică, întâmpinând peste tot minciuni fariseice, bullying și lipsă de drepturi Analizând dezvoltarea culturii în ultimii două mii de ani, afirmă autorul: fără o ideologie spirituală și juridică cu valorile supreme. de Iubire, Libertate și Justiție Socială, fără o idee națională nu există poate să nu existe nici o politică eficientă, nici un stat puternic. . Conține strigătul artistului, avertizând asupra pericolelor fatale. Dar acesta nu este strigătul unei persoane disperate, ci mai degrabă un strigăt de luptă, care cheamă la o luptă cu fundamentele parazite ale existenței în numele triumfului idealurilor universale înalte. *** Personajul principal al romanului este condamnat la exdermare - îndepărtarea pielii într-un spectacol. El caută dureros o cale de ieșire din situația sa tragică, întâmpinând peste tot minciuni fariseice, bullying și lipsă de drepturi Analizând dezvoltarea culturii în ultimii două mii de ani, afirmă autorul: fără o ideologie spirituală și juridică cu valorile supreme. de Iubire, Libertate și Justiție Socială, fără o idee națională nu există poate să nu existe nici o politică eficientă, nici un stat puternic. . Conține strigătul artistului, avertizând asupra pericolelor fatale. Dar acesta nu este strigătul unei persoane disperate, ci mai degrabă un strigăt de luptă, care cheamă la o luptă cu fundamentele parazite ale existenței în numele triumfului idealurilor universale înalte. *** Și deodată o flacără albastră mi-a tăiat inima - aceasta este o fată de vreo șase ani, părul de in, o față roz, o jachetă de catifea stacojie și un țânțar pe frunte, îi ating repede fruntea și fata țipă , și țipătul ăsta îmi aduce lacrimi în ochi și o durere tăioasă în piept - leșinul s-a strecurat ca o caracatiță invizibilă și eram pe cale să cad și o flacără albastră ardea în fața mea, privindu-mi cu atenție ochii: „Cine ești tu cu ei?!” Și reversul pe obrazul meu, cu o palmă lată, aspră și tare, acesta este arianul plinuț, îmbrăcat în verde, Walter al meu, în vârstă de unsprezece ani, care s-a grăbit să o protejeze pe Rosa Sitzer - toți au fost îngropați în grădină, mama ei avea o mână. fără două degete, iar tatăl ei, farmacist, părea că sunt destul de bătrân, era tăcut, ca într-o seară de mai, tăcea mereu și zâmbea cu blândețe mamei, care spunea mereu: „Situzerii sunt evrei buni”. Ne-au adăpostit chiar înainte de război, când am plecat de pe mătușa Grisha, mama a gătit în bucătăria lor, a ajutat-o ​​pe mama Rozinei pentru că îi lipseau două degete, iar când s-a topit zăpada, am văzut o mână în grădină fără două degete și, Probabil că Rose era în apropiere, atât de strălucitoare, atât de curată, zâmbea mereu când m-a întâlnit... Când acum se spune că punctul de plecare al filosofiei, eticii, artei ar trebui să fie Auschwitz, unde flăcările devorează carne vie, suflete vii, țesătură vie a Existenței, cred că punctul meu de referință ar trebui să fie Rose Sitzer. Dar nu a făcut-o, pentru că chipul ei a fost transferat de mine în conștiința mea obișnuită, uzată, vulgară, pentru că toată viața mi-am trădat Iubirea, Comoara, Darul lui Azarov sunt o proză psihologică profundă. critic